duminică, 17 septembrie 2017

Parfum de Cer

Deseori ne place să avem totul clasificat, cu puncte şi sub puncte; la fel procedăm şi cu Scripturile, crezând că simplificăm totul.

 În cele din urmă le complicăm şi mai mult. Ne facem vinovaţi de o forţare a cuvintelor, dându-le interpretări care nu reies din conţinutul acestora.


Avem pace cu Dumnezeu..  această stare de har, în care suntem, şi ne bucurăm, spunea Pavel, pentru că am fost justificaţi numai prin credinţă.

                                 Îţi lipseşte bucuria? Poate  pentru că nu ai pace cu El.

       Pacea cu El nu se caştigă, nu se cumpără, nu, nici măcar cu fapte bune  sau cu religiozitate.

Pacea cu El a fost ideea Lui, Planul Lui, inima Lui!


Christos a cumpărat această pace , la cruce, luând asupra Lui tot ceea ce eşti tu, ŞI dându-ţi în schimb tot ce era El, perfecţiunea Lui.

Privindu-te acum, Tatăl  vede  perfecţiunea Lui Isus,  eşti acoperit de dragostea Lui, de aceea poţi fi bucuros in toate zilele, în toate circumstanţele.


Justificarea prin credinţă - schimbul - pare atât de simplu.. prea simplu, prea uşor ca să fie adevărat;

Minţile noastre surde de la atâta zgomot, şi orbite de egoism nu pot cuprinde simplitatea dragostei adevărate.

Pentru El a fost uşor să ne ofere totul în simplitatea unei inimi de copil..pentru ca a iubit,  pentru noi devine greu să acceptăm..

Noi avem mâinile ocupate; ne încărcăm braţele cu atâtea lucruri ce vrem a le oferi în shimb, încât devin grele, devin poveri,  nu-i nimeni să le ia de la noi, şi nici noi nu mai putem primi de la El.

  Nu-i nimeni să ia din mâinile noastre arginţii   ce deseori îi trântim în faţă celor ce ne iubesc.

''Învăţaţi de la Mine'', spunea Isus, El a iubit, în simplitate, şi s-a lăsat iubit, nu, nu de cei ce credeau că arată asta, ci.. aici este uimirea, s-a lăsat iubit prin lacrimile unei femei cu sufletul şi cu viaţa zdrobite, în a cărei sinceritate nimeni nu credea, doar El, s-a lăsat iubit prin cuvintele lui Chifa, când nimeni nu îl mai credea, doar Isus, s-a lasat iubit şi de către Toma, pentru care s-a dus special, şi a trecut prin ziduri, da, unul e destul să îi pese.

Pare atât de simplu, nu-i aşa?

Şi totuşi.. atât de puţini au tăria să accepte cu adevărat dragostea Lui, aşa cum este.


Mândria inimii v-a spune că ai şi că poţi să oferi ceva  la schimb.

Dragostea însă nu cere, niciodată nu a cerut!


Două mâini obosite şi o inimă frântă ajung..  ele se pot lăsa îmbrăţişate de dragostea adevărată.


''Învaţaţi de la Mine'',  cum să iubiţi, în simplitate,

''Învăţaţi de la Mine'',  cum să vă lăsaţi iubiţi de  o inimă frântă,  de o  viaţa zdrobită,  de un falimentar ce pare că nu mai are dreptul să spună nimic.


În faţa Crucii, o inimă frântă o bătut întotdeauna o minte ascuţită.


''..deşi greşeala s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult..''   o nebunie pentru minte,
dar pentru sufletul frânt este doar dragostea în forma ei pura - Isus.

Fii om

       Fiecare om are luptele lui, privim în jur și nu înțelegem de ce oamenii de la care avem așteptări nu par a creșt...