Oriunde privești vezi oameni vorbind.
Oameni de tot felul.. vorbe de tot felul. O agitație continuă în care ne aruncăm, de parcă cel mai gălăgios ia premiul cel mare..
În toată această gălăgie, vorbind atât de mult, spunem atât de puțin..celui ce tace, celui demult sătul de atâta gălăgie.
Deseori vorbim mult și cu Dumnezeu fără să îi spunem ceva cu adevărat. Toată vorbăria noastră fără sens, fără conținut vorbește.. comunică indiferență, o lipsă crudă a dragostei din viața noastră.
Odată am avut gândul că și Dumnezeu face la fel.. nu îmi spunea ceea ce așteptam să aud, nu îmi răspundea la intrebări, îmi arăta mereu că mă iubește dar în felul Lui.
El îmi vorbea cu dragoste, iar eu vedeam un Dumnezeu care tace.
Cum ai putea sa apreciezi extraordinarul, cu uimirea ce i se cuvine dacă nu ai învăța întâi să fi uimit de lucrurile mici, ce dau sens vieții..?
După ani de tăcere Dumnezeu știe sa vorbească.. zâmbind și punându-ți în mâini nestemate de mare preț: “acum este gata!”
Dimensiunea tăcerii lui Dumnezeu arată grandețea nestematului ce îl pregătește pentru tine. Privindu-l.. nu poți spune decât: “mulțumesc, a meritat.”
Dumnezeu nu tace, El iubește și lucrează.
Învață să taci și să creezi nestemate, taci și iubește, cu adevărat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu