Împăratul Irod
Astfel Pilat n-a fost gata să-şi deschidă inima pentru adevărul care stătea înaintea lui ca Persoană (Luca 23.6-12). Pe de altă parte el era convins de nevinovăţia lui Isus şi de acuzaţiile neîntemeiate aduse împotriva Lui şi începând de acum a încercat să găsească o scăpare – evident preocupat să evite o decizie personală. Menţionarea provinciei Galileea, mereu agitate, din care iudeii se aşteptau la urmări deosebite asupra guvernatorului, nu şi-au atins scopul lor: ea părea tocmai să-i ofere o scăpare. „Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul Acesta era galileean. Şi când a aflat că era de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea.” (Luca 23.6,7)
În timp ce Pilat era guvernator în Iudeea, Irod domnea ca tetrarh peste Galileea (Luca 3.1).[19] În timpul guvernării sale a avut loc slujba publică a Domnului; el a fost cel care a dispus decapitarea lui Ioan Botezătorul, şi pe care îl găsim în evanghelii, fiind numit în repetate rânduri împărat. Din ceea ce spune Scriptura, vedem în acest Irod un bărbat trăind în păcat, uşuratic şi superficial, mânat de patima după ceva nou şi nemaiauzit, ca şi acum la prima şi ultima sa întâlnire cu Domnul. „Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult, căci demult dorea să-L vadă din cauza celor auzite despre El şi nădăjduia să vadă vreun semn făcut de El” (Luca 23.8). El „s-a bucurat foarte mult” – aceste cuvinte arată la ce răceală a inimii poate ajunge un om. La privirea înfăţişării „Omului durerii”, o inimă, în care mai era un rest de simţăminte umane, era imposibil să simtă bucurie.
Cât de mult S-a preocupat Dumnezeu cu omul acesta! El a trimis şi pe Ioan Botezătorul la el, care i-a spus adevărul şi „l-a mustrat” pentru tot răul pe care l-a făcut. Într-adevăr, cedând Irodiadei „a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă” (Luca 3.19,20; Matei 14.4), dar el personal ştia foarte bine, că Acela „era un Om drept şi sfânt”; da, noi citim chiar: „când Îl auzea, făcea multe lucruri şi-L asculta cu plăcere”. De asemenea el „s-a întristat foarte mult” (Marcu 6.19,20,26), atunci când constrâns fiind să meargă pe drumul rău n-a mai văzut nici o posibilitate să salveze pe cel care îl avertiza şi martorul credincios.
Cât de mult l-a atenţionat conştiinţa, cum a ajuns „în încurcătură” – el nu credea altceva, decât că Ioan Botezătorul ar fi înviat dintre cei morţi -, când acum a ajuns la el „vestea despre Isus”, da, când „a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile făcute de Isus” (Luca 9.7 şi versetele următoare; Matei 14.1,2). Unele din acestea au avut loc în imediata apropiere a lui; auzim despre Ioana, nevasta lui Cuza, a unuia din administratorii lui, că ea a fost vindecată de Domnul şi ea L-a urmat şi I-a slujit (Luca 8.1 şi versetele următoare); auzim despre Manaen, care a crescut împreună cu tetrarhul Irod, că mai târziu este numit printre „prorocii şi învăţătorii” din prima Adunare a creştinilor dintre păgâni în Antiohia (Faptele Apostolilor 13.1). Dar sămânţa căzută în inima sa a fost sufocată de spini; „poftele altor lucruri” (Marcu 4.18,19) din inima sa au împiedicat orice efect adânc pătrunzător. Dacă ar fi avut nevoi reale, nu ar fi fost nevoie să aştepte mult timp după o întâlnire cu Isus.
Deja atunci, „a căutat să-L vadă” (Luca 9.9), şi acum citim: „de mult dorea să-L vadă din cauza celor auzite despre El.” Cu ce scop? „Nădăjduia să vadă vreun semn făcut de El.” Aşa de stricat şi derutat era omul acesta, că el credea că ar putea să se distreze şi să se amuze de Persoana Fiului lui Dumnezeu devenit Om.
Să satisfacă câtuşi de puţin astfel de motivaţii murdare nu corespundea cu demnitatea Aceluia care şi în smerenia cea mai adâncă a rămas neschimbat acelaşi. „I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic” (Luca 23.9) – chiar dacă marii preoţi şi cărturarii vor fierbe de mânie din cauza acestei tăceri (Luca 23.10) şi chiar dacă El va deveni ţinta batjocurii celor prezenţi, inclusiv a lui Irod. „Irod cu ceata lui de ostaşi se purtau cu El cu dispreţ şi şi-au bătut joc de El şi, îmbrăcându-L cu un veşmânt strălucitor, L-au trimis înapoi la Pilat.” (Luca 23.11) – Acum toţi erau una: „Irod cu ceata lui de ostaşi” precum şi „Pilat şi Irod”, care „mai înainte erau vrăjmaşi între ei” (Luca 23.12). Nu pare uneori aşa, că împotrivirea şi ura împotriva lui Dumnezeu uneşte deseori pe oameni mai mult decât poate s-o facă dragostea, pe care El a pus-o în inima alor Săi?
Dar ce să însemne „veşmântul strălucitor”, pe care Irod (după cum se pare personal) l-a aruncat peste Domnul? Ni se spune că o astfel de haină albă strălucitoare caracteriza pe acela care în timpul acela candida pentru o funcţie înaltă în stat – cu adevărat un dispreţ amar şi un sprijin al acuzaţiei principale a iudeilor în ridiculizarea Persoanei Domnului: „El spune, că El ar fi Hristos Însuşi, un Împărat.” Dar Domnul nu era „aspirant”, era însă Posesorul legitim al drepturilor divine, pe care El nu le putea tăgădui. El ar fi avut puterea să aibă parte de ele, dar noi ştim că El S-a retras în har, şi El va face în continuare aşa, până „va intra plinătatea neamurilor” (Romani 11.25). Atunci El va veni a doua oară pe pământul acesta „cu putere şi mare slavă”, atunci El nu va mai fi „Cel urât de popor, slujitorul celor puternici”, atunci „împăraţii vor vedea şi se vor scula şi prinţii se vor închina” (Isaia 49.7).
„Iată, Slujitorul Meu va lucra cu înţelepciune; va fi înălţat, va fi ridicat şi va fi foarte sus. După cum mulţi au rămas uimiţi de tine … tot aşa, El va uimi multe popoare” (Isaia 52.13-15); şi aici, tăcând şi îndurând, El a lăsat să vină asupra Sa batjocura acestui împărat – atunci „împăraţii îşi vor închide gura”.
Cu cât credinţa încearcă să-L urmeze mai mult în adâncimea smeririi Sale, cu atât mai mult ea se bucură de timpul când noi împreună cu toţi răscumpăraţii Săi vom fi martori ai triumfului Său deplin.
[19] Irod Antipa, aşa cum îl numeşte istoria, era fiul acelui Irod care a poruncit omorârea pruncilor (Matei 2) şi este numit în general „cel mare”. La moartea acestui Irod, Palestina a fost împărţită în patru părţi, însă scurt timp după aceea unul din regenţi, Arhelaus din Iudeea (Matei 2.22) a fost înlocuit printr-un guvernator roman. Acest post a fost ocupat de Pilat din Pont începând din anul 26 după Hristos.
Fritz von Kietzell
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu